Un bărbat a fost arestat pentru 30 de zile după ce a furat, de mai multe ori, produse cosmetice dintr-un supermarket, dar şi un aparat de fotografiat din secţia de Medicină Legală a spitalului din Târgovişte.
Din cercetările efectuate s-a stabilit că, în zilele de 3, 4, 8 şi 12 martie a.c., bănuitul, în timp ce s-ar fi aflat în incinta unui supermarket din municipiului Târgovişte, ar fi sustras produse cosmetice şi de îngrijire personală şi ar fi trecut de casele de marcat fără a achita contravaloarea acestora”, anunţă luni IPJ Dâmboviţa.
Poliţiştii continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit pentru săvârşirea infracţiunilor de furt şi furt calificat, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte.